What do you do when you feel a lot of the decisions you made weren't the right ones? When braking up with someone on purpose and based on reason and logic turns out to be braking up with the single person that ever cared as much about you as you did about her, the person you spent your greatest years and went through some of the roughest times with.
What do you do when you are at a crossroads? When you have come down the path you wanted and got to it's end and now you stand baffled at the enormity of the ANYTHING that lies before you.
What do you choose now, when you feel the only person that will ever fully understand you is drifting out of reach in her own new world and you made a choice that will keep you two apart for another good couple of years? Would YOU dare to hope to win her back after all that time? Would she still be the same person? Would you still like her, enjoy her, hear her, smell her, trust her, comfort her, disagree with her, hate her, despise her the way you loved to in the past? Would she even want that?
Would you hope to find someone that you could get even remotely as close with as you were with her?
Or would you just try to be a good friend, help as much as you can and hope that all the problems go away "because you've earned it"?
What do you do when your heart says "screw the brain" and the brain goes "fuck that heart"? When you know you shouldn't do anything but you desperately want to, nevertheless.
What do you do when you see that someone's in a jam and you want to help but you just can't because you're just not in THAT PLACE anymore?
I think I need to invest in something productive right know... anyone know any good pimps?
Sunday, June 17, 2007
Monday, June 4, 2007
"Nu pot sa cred... suntem din nou in Timisoara!"
Incep postul asta cu versurile arhicunoscute ale formatiei Phoenix din melodia "Timisoara".
Motivele sunt 2 la numar:
1. Imi place f. mult melodia respectiva.
2. Vineri, 1 iunie ACDC [anu' cristos dupa curent], dimineata am aterizat in Timisoara dupa 3 luni petrecute cu o bursa Erasmus in Germania, la Dresda.
In urma punctului 2 postul asta ar putea sa se intinda pe cateva zeci de aliniate dar sunt sigur ca nu voi ajunge asa departe. Ceea ce vreau sa pun pe hartie [figurativ vorbind] se rezuma la perceptia diferentelor dintre viata de acolo si cea de aici.
Am ajuns acolo la inceputul lui Martie si, evident, incet-incet, am observat care sunt aspectele care deosebesc cotidianul din Dresda de cel Timisorean [sau romanesc for that matter]. Dar cu toate astea nu am fost impresionat de nimic. Curatenia, ordinea manifestate prin aspecte multiple si uneori subtile s-au integrat f. repede in viata mea si au ajuns sa faca parte din firesc.
Au trecut cele 3 luni de sedere acolo, timp in care am facut de toate... chefuri, baruri, drumetii, vizite, studiu, discutii pe diferite teme. A venit vremea sa ma intorc pe plaiurile mioritice pentru a sustine licenta si a termina odata pentru totdeauna facultatea.
Stiti cum e... omul nu observa binele, numai răul [coincidenta cu numele unui prieten ma obliga sa folosesc diacriticul] sau altfel spus - trecerea de la rau la bine este uneori neobservata dar revenirea la rau este foarte dureroasa.
Ei bine exact asta am simtit eu cand am calcat pe pamant timisorean respectiv romanesc.
Si ca sa o luam incet in pas de plimbare:
- momentul zero, aeroportul din Timisoara; problema = nu exista exchange office in aeroport, sau daca exista nu are program non-stop [cum au barul si cafeteria]
- momentul T1, caminul C11; problema = in februarie ni s-au schimbat geamurile si s-a pus tamplarie PVC, toate geamurile, ramele si pervazurile vechi au fost aruncate pe paliere si ingramadite in fumoar; spre mirarea mea le-am gasit la sosire in exact aceleasi pozitii in care le-am lasat acum 3 luni cand am plecat. In toate celelalte camine deseurile fusesera scoase din camin in maxim o luna de la efectuarea lucrarilor... la noi NU! fgm :P
- momentul T1.5, gara Timisoara Nord; problema = cersetori nerusinat de insistenti. Cum sa vina acelasi tigan de 4 ori in 3 minute sa imi ceara o mie??!?!? Si asta la fiecare om de la coada. Ca sa nu mai vorbim ca nici macar nu s-a adaptat la noua moneda nationala... Cum sa ceri o mie de lei???? Geez!...
- momentul T2, acceleratul 1837 Timisoara-Iasi, vineri, 1 iunie; problema = dupa o serie de opriri inopinate ajungem in Ilia unde stationam fara motiv aparent timp de peste 45 de minute. Trebuie sa sune unii din calatori rudele aflate acasa pentru a afla ca intre Ilia si Deva sunt deraiate vagoane ale unui tren marfar si traficul feroviar e blocat pe termen nelimitat. Nimeni nu a venit sa anunte lumea. Coboram din tren si naşul, bine mersi, statea langa locomotiva si freca menta, in loc sa dea o tura prin tren si sa explice tuturor pe scurt ce se intampla. Concluzia: in cel mai pur stil proverbial romanesc m-am innecat ca tiganul la mal... am parcurs 1800km sa ajung acasa si la ultimii 20 m-am impotmolit.
- momentul T3, duminica, 3 iunie; problema = microbuzul cu care urma sa ma intorc la Timisoara a facut o rezervare in plus fata de numarul de locuri.. JUST GREAT!... am stat pe un taburet sprijinit cu spatele de o bara pe drumul Deva-Timisoara [asa cum il stiti cu totii], macar am stat in fata langa sofer chit ca mi-am rupt spatele.
Well, enough ranting for now! Ne auzim cand ne vedem si spor la click!
Motivele sunt 2 la numar:
1. Imi place f. mult melodia respectiva.
2. Vineri, 1 iunie ACDC [anu' cristos dupa curent], dimineata am aterizat in Timisoara dupa 3 luni petrecute cu o bursa Erasmus in Germania, la Dresda.
In urma punctului 2 postul asta ar putea sa se intinda pe cateva zeci de aliniate dar sunt sigur ca nu voi ajunge asa departe. Ceea ce vreau sa pun pe hartie [figurativ vorbind] se rezuma la perceptia diferentelor dintre viata de acolo si cea de aici.
Am ajuns acolo la inceputul lui Martie si, evident, incet-incet, am observat care sunt aspectele care deosebesc cotidianul din Dresda de cel Timisorean [sau romanesc for that matter]. Dar cu toate astea nu am fost impresionat de nimic. Curatenia, ordinea manifestate prin aspecte multiple si uneori subtile s-au integrat f. repede in viata mea si au ajuns sa faca parte din firesc.
Au trecut cele 3 luni de sedere acolo, timp in care am facut de toate... chefuri, baruri, drumetii, vizite, studiu, discutii pe diferite teme. A venit vremea sa ma intorc pe plaiurile mioritice pentru a sustine licenta si a termina odata pentru totdeauna facultatea.
Stiti cum e... omul nu observa binele, numai răul [coincidenta cu numele unui prieten ma obliga sa folosesc diacriticul] sau altfel spus - trecerea de la rau la bine este uneori neobservata dar revenirea la rau este foarte dureroasa.
Ei bine exact asta am simtit eu cand am calcat pe pamant timisorean respectiv romanesc.
Si ca sa o luam incet in pas de plimbare:
- momentul zero, aeroportul din Timisoara; problema = nu exista exchange office in aeroport, sau daca exista nu are program non-stop [cum au barul si cafeteria]
- momentul T1, caminul C11; problema = in februarie ni s-au schimbat geamurile si s-a pus tamplarie PVC, toate geamurile, ramele si pervazurile vechi au fost aruncate pe paliere si ingramadite in fumoar; spre mirarea mea le-am gasit la sosire in exact aceleasi pozitii in care le-am lasat acum 3 luni cand am plecat. In toate celelalte camine deseurile fusesera scoase din camin in maxim o luna de la efectuarea lucrarilor... la noi NU! fgm :P
- momentul T1.5, gara Timisoara Nord; problema = cersetori nerusinat de insistenti. Cum sa vina acelasi tigan de 4 ori in 3 minute sa imi ceara o mie??!?!? Si asta la fiecare om de la coada. Ca sa nu mai vorbim ca nici macar nu s-a adaptat la noua moneda nationala... Cum sa ceri o mie de lei???? Geez!...
- momentul T2, acceleratul 1837 Timisoara-Iasi, vineri, 1 iunie; problema = dupa o serie de opriri inopinate ajungem in Ilia unde stationam fara motiv aparent timp de peste 45 de minute. Trebuie sa sune unii din calatori rudele aflate acasa pentru a afla ca intre Ilia si Deva sunt deraiate vagoane ale unui tren marfar si traficul feroviar e blocat pe termen nelimitat. Nimeni nu a venit sa anunte lumea. Coboram din tren si naşul, bine mersi, statea langa locomotiva si freca menta, in loc sa dea o tura prin tren si sa explice tuturor pe scurt ce se intampla. Concluzia: in cel mai pur stil proverbial romanesc m-am innecat ca tiganul la mal... am parcurs 1800km sa ajung acasa si la ultimii 20 m-am impotmolit.
- momentul T3, duminica, 3 iunie; problema = microbuzul cu care urma sa ma intorc la Timisoara a facut o rezervare in plus fata de numarul de locuri.. JUST GREAT!... am stat pe un taburet sprijinit cu spatele de o bara pe drumul Deva-Timisoara [asa cum il stiti cu totii], macar am stat in fata langa sofer chit ca mi-am rupt spatele.
Well, enough ranting for now! Ne auzim cand ne vedem si spor la click!
Subscribe to:
Posts (Atom)